Numeroasele greșeli de arbitraj și acuzele că ar fi favorizați în lupta pentru titlu l-au determinat pe Iuliu Mureșan, președintele lui CFR, să accepte aducerea de arbitri străini în retur.
Dacă în anii trecuți, CFR s-a opus vehement propunerii de a se aduce arbitri străini la partidele importante din Liga I, acum lucrurile s-au schimbat. „Sunt de acord să vină arbitri străini, iar dacă e nevoie semnez și un act oficial. Cred că e mai bine ca derby-urile să fie conduse de arbitri din străinătate, pentru a se elimina orice suspiciune”, a spus Iuliu Mureșan.
Oficialul din Gruia a ținut să menționeze că actualul șef al CCA, Ion Crăciunescu, nu este vinovat de scandalurile din arbitraj. „Problema nu e la Crăciunescu. S-a pus prea mare presiune pe arbitrii români, motiv pentru care au apărut așa de multe erori. Uitați-vă în cupele europene ce bine au arbitrat! Din păcate, turul a fost influențat de aceste erori”, a mai precizat Mureșan.
Dacă așa eliminăm suspiciunile, sunt de acord să vină arbitri străini Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Avem lotul complet. E prima vacanță când nu merg în Europa sau America după fotbaliști Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER